Elvir Koljic (29 de ani) a vorbit deschis despre ofertele de transfer pe care le-a primit din Germania și Ucraina, de la Eintracht Frankfurt, respectiv Dinamo Kiev.
Cele două cluburi menționate i-au pus Universității Craiova pe masă peste 5.000.000 de euro, însă între timp, Koljic a ajuns la Rapid București.
Elvir Koljic, atacantul transferat de Rapid de la Universitatea Craiova în această iarnă, a ajuns în fotbalul românesc în urmă cu aproape 7 ani.
Mai precis, în august 2018, atunci când s-a despărțit de FK Krupa, din Bosnia Herțegovina, pentru a semna cu clubul lui Mihai Rotaru.
Koljic a avut parte de un debut fulminant în alb-albastru, iar în sezonul 2018 – 2019 a ajutat-o pe Universitatea Craiova cu 14 goluri și 4 pase decisive, într-un total de 21 de meciuri jucate.
Ulterior, atacantul cu 4 apariții bifate în naționala Bosniei Herțegovina s-a accidentat și a fost măcinat constant de probleme medicale, motiv pentru care nu a mai revenit la forma care l-a consacrat. Practic, după sezonul menționat mai sus, Koljic a marcat, în toate stagiunile adunat, 37 de goluri, fiind aici inclusă și reușita din tricoul Rapidului.
Întrebat despre perioada bună pe care a avut-o înainte de accidentare, Elvir Koljic a confirmat faptul că Universitatea Craiova a primit două super oferte de transfer pe numele său:
Știu că a fost oferta de la Dinamo Kiev. (n.r. – Cinci milioane de euro?) Eu zic că a fost mai mult. Înainte de prima accidentare a fost ofertă și de la Frankfurt. (n.r. – În jur de șase milioane) Cam așa, da. Încerc să nu mă mai gândesc. Eu știu ce calități am. Dacă totul merge bine, cu siguranță vor mai veni oferte, dar acum sunt cu gândul doar la Rapid”, a declarat Elvir Koljic pentru Fanatik.
Ultimul gol marcat de Elvir Koljic în tricoul Universității Craiova s-a consemnat la data de 9 noiembrie 2024. Atunci, vârful a punctat într-o victorie cu FC Hermannstadnt, scor 3-1.
Au urmat aproape 4 luni de așteptare pentru Koljic, pentru ca pe 24 februarie 2025, în cel de-al 3-lea meci jucat pentru Rapid, să înscrie și în tricoul vișiniu. El și-a trecut numele pe lista marcatorilor în victoria pe care fotbaliștii lui Marius Șumudică au obținut-o la Constanța, scor 3-1 cu Farul în etapa 28 din Superliga.
Potrivit paginii de specialitate Transfermarkt, Elvir Koljic are o cotă de piață de 800.000 de euro.
El a cucerit două trofee în fotbalul românesc, ambele cu Universitatea Craiova: Cupa și Supercupa, în anul 2021.